O nouă BISERICĂ urmează să fie ridicată la Prislop, locul în care a fost înmormântat Arsenie Boca

O nouă BISERICĂ urmează să fie ridicată la Prislop, locul în care a fost înmormântat Arsenie Boca
Sursă Foto - Wikipedia
Publicat: 11/05/2023, 11:52

Locul unde este înmormântat marele duhovnic al românilor Arsenie Boca, este și locul în care se va construi o nouă biserică. 

La Prislop, noua biserică va fi ridicată pe terenul situat la intrarea în curtea mănăstirii, așa cum a fost dorința lui Arsenie Boca, la vremea când era stareț.

Episcopul Nestor al Devei şi Hunedoarei a transmis că noul lăcaş de cult va avea hramul „Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou”, sărbătorit la 28 noiembrie.

Este și ziua în care a murit părintele Arsenie Boca, acum 34 de ani.

În urmă cu câțiva ani, Gigi Becali a anunţat că a donat 5.000 de euro şi că este dispus să plătească şi lucrările.

Arsenie Boca a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai cunoscute personalităţi din istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Locul său de veci de la Mănăstirea Prislop este vizitat săptămânal de mii de pelerini, iar mulţi dintre ei vin în speranţa că rugăciunile pe care le fac la mormântul părintelui îi vor ajuta.

Părintele Arsenie este considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti.

Părinte ieromonah, teolog și stareț

A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop.

Arsenie Boca s-a născut în 29 septembrie 1910, în satul Vaţa de Sus, din Munţii Zarandului. La naştere a primit numele de Zian Vălean. A fost fiul unui cizmar pe nume Iosif şi al Cristinei, o femeie casnică, din Ţara Zarandului.

Despre primii ani din copilăria sa, a relatat chiar părintele Arsenie Boca, într-o declaraţie dată în 1945, în arestul Siguranţei, la Râmnicu Vâlcea.

„Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie”, scria părintele Arsenie Boca, potrivit documentelor păstrate în Arhivele CNSAS.

Se spune că locul natal al părintelui a fost o căsuţă de pe Dealul Bujoara, aflat la marginea satului Căzăneşti, din comuna Vaţa de Sus.

Arsenie Boca a fost un elev dedicat studiului şi artelor, potrivit propriilor declaraţii.

„În cursul liceului, mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia.

Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu”, scria Arsenie Boca, în declaraţia dată în 17 iulie 1945, anchetatorilor, la Râmnicu Vâlcea.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Corpul unui bărbat dat dispărut a fost găsit trei zile mai târziu într-un aparat de...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul...
Vin ninsorile și în București! Când ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
România ar putea adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa de vizitat în 2024? În...
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Vremea marilor schimbări pentru aceste zodii. Se mută în casă nouă
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Un studiu arată că, atunci când suntem obosiți, devenim și mai agresivi